DISTRIBUIȚI

Premier League este o competiție profesionistă pentru cluburi de fotbal, localizată în primul eșalon al sistemului de ligi ale fotbalului englez. Disputată de 20 de cluburi, se bazează pe un sistem de promovare și retrogradare în Football League. Sezonul începe în august și se termină în mai. Fiecare echipă joacă câte 38 de meciuri, ajungându-se la 380 de meciuri într-un sezon. Multe dintre meciuri au loc sâmbăta și duminica. A fost cunoscută ca The Premiership din 1993 până în 2007. Este una dintre cele mai bune din punct de vedere fotbalistic.

Competiția a fost fondată pe 20 februarie 1992 ca FA Premier League conform deciziei echipelor din Football League First Division care doreau desființarea vechii competiții The Football League creată în 1888 pentru a pune la cale un sistem mai profitabil în ceea ce privește drepturile de televiziune.

De atunci The Premier League a devenit cea mai urmărită ligă de fotbal din lume. Este cea mai profitabilă ligă, profiturile totale ajungând la peste 2 miliarde de £ în sezonul 2008–09. Este în acest moment pe prima poziție în ierarhia UEFA pe baza performanțelor din cupele europene în ultimii 5 ani, urmată de La Liga spaniol și Bundesliga germană.

Din 1888, 24 de cluburi au câștigat trofeul. Din cele 44 de echipe care au luat parte la Premier League începând cu anul 1992, șapte au câștigat titlul: Manchester United (13 titluri) Arsenal (3), Chelsea (4), Manchester City (4), Blackburn Rovers (1), Leicester City (1) și Liverpool (1). Actuală campioană este Liverpool, care a cucerit campionatul în sezonul 2019-2020.

  Clasament detaliat :
# Echipă MJ V E Î GM GP DG P
1 Arsenal 0 0 0 0 0 0 +0 0
2 Aston Villa 0 0 0 0 0 0 +0 0
3 Brentford 0 0 0 0 0 0 +0 0
4 Brighton & Hov… 0 0 0 0 0 0 +0 0
5 Burnley 0 0 0 0 0 0 +0 0
6 Chelsea 0 0 0 0 0 0 +0 0
7 Crystal Palace 0 0 0 0 0 0 +0 0
8 Everton 0 0 0 0 0 0 +0 0
9 Leeds United 0 0 0 0 0 0 +0 0
10 Leicester City 0 0 0 0 0 0 +0 0
11 Liverpool 0 0 0 0 0 0 +0 0
12 Manchester City 0 0 0 0 0 0 +0 0
13 Manchester United 0 0 0 0 0 0 +0 0
14 Newcastle United 0 0 0 0 0 0 +0 0
15 Norwich City 0 0 0 0 0 0 +0 0
16 Southampton 0 0 0 0 0 0 +0 0
17 Tottenham Hotspur 0 0 0 0 0 0 +0 0
18 Watford 0 0 0 0 0 0 +0 0
19 West Ham United 0 0 0 0 0 0 +0 0
20 Wolverhampton Wanderers 0 0 0 0 0 0 +0 0

  Următoarele meciuri :
vineri, august 13, 2021
Brentford 21:00 Arsenal
sâmbătă, august 14, 2021
Manchester United 13:30 Leeds United
Burnley 16:00 Brighton & Hov…
Chelsea 16:00 Crystal Palace
Everton 16:00 Southampton
Leicester City 16:00 Wolverhampton Wanderers
Watford 16:00 Aston Villa
Norwich City 18:30 Liverpool
duminică, august 15, 2021
Newcastle United 15:00 West Ham United
Tottenham Hotspur 17:30 Manchester City
sâmbătă, august 21, 2021
Liverpool 13:30 Burnley
Manchester City 16:00 Norwich City
Aston Villa 16:00 Newcastle United
Leeds United 16:00 Everton
Crystal Palace 16:00 Brentford
Brighton & Hov… 18:30 Watford
duminică, august 22, 2021
Southampton 15:00 Manchester United
Wolverhampton Wanderers 15:00 Tottenham Hotspur
Arsenal 17:30 Chelsea
luni, august 23, 2021
West Ham United 21:00 Leicester City
  Ultimele rezultate
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentSpania – La Liga
Articolul următorGermania – Bundesliga
Clasamente din fotbal actualizate în timp real , și zilnic încercăm să vă prezentăm programul sportiv al canalelor tv din românia .

LĂSAȚI UN MESAJ